LUMINEAZĂ-TE, VEGHEAZĂ ȘI TE ROAGĂ
“Privegheați în toată vremea rugându-vă – ne zice Mântuitorul – ca să nu cădeți în ispită” (Lc.21, 36; 18, 1; 22, 42-46; Efs.6, 10-20).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos Dumnezeu, arătând ucenicilor Săi și nouă tuturor, multe greutăți și ispite care vin peste toată lumea, ne îndeamnă pe toți a ne ruga în toată vremea lui Dumnezeu, ca să putem scăpa de ele. Toată lumea ce zace în cel rău (1 Ioan 5, 10) e plin de cursele ispitelor infernale. Cursele satanicești, sub felurite forme, sunt așa de dese în lume, ca și iarba ce crește în pământul umed și încălzit de soare. Păianjenul infernal (diavolul) și-a întins pânzele mrejuitoare peste tot pământul, pentru a prinde sufletele ușuratice într-însele, spre a le încurca, dezarma, mortifica și ucide îndoit: trupește și sufletește, vremelnic și veșnic. Iar Mântuitorul Hristos, Împăratul Dumnezeul și Vistierul vieții noastre, Care vrea ca tot omul să se mântuiască prin venirea la cunoștința adevărului și rodnicia spirituală, în dragostea Lui nemărginită de a ne salva din cursele ispitelor drăcesti, strigă pururea la fiecare din noi: “Luminează-te… Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric; ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). “Privegheați dar, în toată vremea rugându-vă ca să vă învredniciți a scăpa de toate cele ce vor să fie (de toate ispitele, cursele satanicești și primejdiile pierzătoare de suflete) și a sta înaintea Fiului-Omului” (Lc. 21, 36).
Pentru a putea corespunde acestor îndemnuri Dumnezeiești, avem trebuința de luminarea minții cu lumină de sus, pe care ne-o dă Dumnezeu când o cerem cu credință, prin rugăciune în Duh și adevăr căutând-o zilnic. “Luminează-te și vei fi luminat”, zice înțelepciunea străbunilor noștri. Dumnezeu e Lumină și toți cei ce se apropie de El cu credință, prin cercetarea Scripturilor, prin cugetarea zilnică în Legea Lui și prin împlinirea voilor Lui, primesc lumină din Lumină, devenind, astfel luminați de sus, lumină lumii, fii ai lui Dumnezeu, fiii Luminii și ai zilei (Ps. 66, 1; Iac. 1, 17; Ioan 1, 12-14; Mat. 5, 14-16; 1 Tes. 5, 6; Lc. 16, 6; Rom. 13, 12-14).
Aceștia devin ca niște pomi roditori, cum adeverește și psalmistul, zicând: “Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor n-a stătut, și pe scaunul pierzătorilor n-a șezut. Ci în legea Domnului voia Lui și în legea Lui va cugeta ziua și noaptea. Acesta va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său îl va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea, și toate, oricâte va face, vor spori” (Ps. 1, 1-5).
Pentru ca noi creștinii – cler și popor – să putem înainta cu success și vrednicie pe calea vieții, presărată cu multe obstacole, după Mântuitorul, nu ne ajunge numai luminarea și cunoașterea Scripturilor Divine; ci avem absolută trebuintă și de priveghere, astfel ne primejduim din clipă-n clipă. Mântuitorul ne face adeseori atenți prin Dumnezeieștile Sale Scripturi, a veghea (Lc. 12, 35-42; Eccl. 4, 17; 5, 1; Mt. 13, 5 – 27; 14, 34-38).
Prin luminare cunoaștem pe Dumnezeu, în Care viem, ne mișcăm și suntem (F. Ap.17, 24-28); prin priveghere (observare, supraveghere) noi vedem obstacolele care ne barează calea vieții, și ne șilim a le da la o parte sau a trece peste ele, spre a putea ajunge la mântuirea însoțită de fericirea vremelnică și veșnică. Dar pentru că aceasta trece adeseori peste puterile noastre omenești, avem absolute trebuință de ajutorul lui Dumnezeu, care ni s-a promis că ni se va trimite prin cereri cu rugăciuni făcute în Duh și adevăr.
Toată existența noastră omenească, ca și a lumii întregi, atârnă de mila lui Dumnezeu spre noi (Ps.103; comp. 102). Mântuirea noastră din robia păcatului, a diavolului și a iadului, am câștigat-o și o dobândim prin Întruparea, Activitatea, Crucificarea, Jertfirea și Proslăvirea Unicului Fiu al Tatălui Ceresc și al pururea Fecioarei Maria, pentru care datorăm totul bunătății și nemărginitei iubiri Dumnezeiești. “Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară; ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 10). Și iarăși: “Dumnezeu bogat fiind în mila, pentru multa Sa dragoste cu care ne-a iubit, ne-a îmbracat cu Hristos… ca să arate în veacurile viitoare marea bogăție a Harului Său spre noi…” (Efs. 2, 49). Toate bunurile spirituale și materiale de care ne bucurăm și pe care le folosim în cursul vieții și călătoriei noastre pe acest pământ, către Patria Cerească, își au izvorul din visteria bunătății și iubirii lui Dumnezeu.
Pentru dobândirea acestor bunătăți spirituale și materiale, noi trebuie a arăta cea mai mare recunoștință către El, prin: rugăciuni, laude, mulțumiri și cereri, izvorâte din prisosința inimii credincioase, în Duh și în adevăr, după buna placerea Lui. “Jertfește Lui Dumnezeu – strigă psalmistul – jertfa de laudă și dă Celui Preaînalt rugăciunile tale. Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, Eu te voi scoate și tu Mă vei proslăvi” (Ps. 49, 15-18).
Text preluat din cartea “Dai voință iei putere” – protos. Nicodim Mandita